De 3 x Basescu

Florian Bichir: "Saptamana aceasta s-au implinit trei ani de cand Traian Basescu este presedintele Romaniei. Dupa un al doilea tur de scrutin, pe 12 decembrie 2004, fostul comandant de cursa lunga ajungea seful statului."



Promisiunea unei intalniri „la tepe” in Piata Victoriei incepea sa prinda contur in mintea electoratului. Drumul strabatut de Traian Basescu in acesti trei ani e lung si nu poate fi descris intr-un articol de ziar. E nevoie de cel putin o carte, si inca una groasa, pentru ca Basescu pare nascut sub o zodie a neastamparului. Iar de la promisii pari ascutiti la referendum e cale lunga...

O simpla insiruire a poreclelor pe care le-a primit Traian Basescu de-a lungul timpului reflecta pasiunea pe care a starnit-o acest personaj, adorat, dar si hulit in aceeasi masura: „Zeus”, „Nelson”, „Chioru’”, „Stapanul”, „Comandantul”, „Vaporeanul”, „Captain Planet”, „Popeye” si chiar „Basarica”. Altii l-au descris drept „piromanul scenei politice” sau „singurul om care conteaza pe scena politica”.

E greu de spus cum atarna balanta unui bilant al celor trei ani: inclina spre bine, spre rau sau sta in echilibru? Evident, adversarii politici ii gasesc numai cusururi, de la defecte fizice - de parca ei ar fi niste Feti-Frumosi - pana la copilarie. I s-au atribuit toate relele din lume: de la viciile sale exagerate enorm, la incendieri de vase ori colaborare cu Securitatea. Mai mult chiar, un om politic serios la prima vedere si european precum Adrian Severin sustinea, in 2005, ca Basescu este tatar! Iar faptul de a fi alogen il determina pe Basescu „sa inteleaga si sa manipuleze perfect suferintele popoarelor in mijlocul carora traieste”.

Traian Basescu nu-i o usa de biserica. Dimpotriva, si-a asumat pacatele omenesti cu voluptate, cu mandrie, lucru care i-a crescut popularitatea. Pentru ca romanii se simt intimidati, inhibati in fata celor fara vicii, lucru care li se pare nefiresc, nelalocul lui.

Politician instinctual si conflictual, Traian Basescu a facut gafe mari. Si a fost taxat pentru asta. In plus, nu are o relatie buna cu presa, mai ales dupa episoadele „gaozar” si „tiganca imputita”. O legenda spune ca lui Basescu i s-a acrit de presa cand a vazut ca aceiasi ziaristi pe care-i omenise si ii plimbase prin toata tara cand era ministru la Transporturi uitasera de el si ciuguleau din mana marinimoasa a proaspatului ministru, Miron Mitrea.

Pentru mine, perioada Basescu este benefica din doua motive: interesul national aratat fata de romanii din jurul granitelor, in special Basarabia si Bucovina, si campania sa antipoliticianista. Multi au gasit in aceasta cruciada scopuri ascunse, populism. Pe mine ma intereseaza ca Basescu e un om care a spart tacerea, a spulberat omerta instaurata ca un blestem asupra Romaniei.

Dupa un presedinte ca Iliescu, care s-a lasat dus de valul oportunist al tranzitiei, si un presedinte ca Emil Constantinescu, invins de sistem, poate era nevoie de un Basescu. Un presedinte jucator, care nu tace. Nu respecta regula linistii impusa de clica de mafioti degizati in politicieni. Iar asta, se pare, respecta cel mai mult romanul. Restul sunt detalii care vor disparea in neant, vor ramane in folclorul istoriei.