Iasi: Drama de la „Popasul Speranta“

Popasul Speranta“, actualul Centrul de primire minori in regim de urgenta, de pe Sararie, este de cinci ani „acasa“ pentru asa-numitii „copii ai nimanui“. Acest lucru se poate insa schimba, intrucat sediul centrului nu corespunde din punct de vedere igienico-sanitar si nici nu are autorizatia de functionare actualizata pentru acest an.

Oamenii mari dau vina pe copii pentru acest lucru si poate au ceva dreptate, pentru ca unii dintre micutii ocrotiti acolo nu au vazut in viata
lor o chiuveta si nu stiu cum sa traga apa. Acolo sunt acum 17 copii
, iar fiecare dintre ei are o poveste cu drame carora altora nu li se intampla in toata viata. Pe unii, parintii nu-i mai primesc acasa, iar altii nici nu vor sa auda de familia care i-a chinuit zi de zi. Altii viseaza insa la caminul parintesc, dar, deocamdata, fara speranta. Acesti 17 copii duc totusi o viata buna si au sansa de a fi fost gasisi la timp. Nu s-a intamplat insa la fel cu unii dintre cei 79 de micuti care au disparut de acasa numai de la inceputul anului si pana acum.

Bunica n-o mai vrea

Oricum, nu este vina lor ca au ajuns in situatia de a nu avea un acoperis deasupra capului si nici un parinte care sa-i mangaie si sa le dea sfaturi. Saracia, mizeria, bataile i-au determinat sa fuga in speranta ca undeva vor gasi un dram de afectiune. Ajung in strada unde trebuie sa supravietuiesca, iar acest lucru nu-l pot face avand „maniere“. Cei 17 copii ocrotiti acum la Centrul de primire minori in regim de urgenta au gasit acolo o oaza de liniste, prieteni si o vorba buna.
In sala de joaca, care este in acelasi timp si sala de mese, cei 17 te intampina cu zambete timide si raspund in cor la salut. Unii desenau, altii citeau, o fetita langa usa invata sa tricoteze. O copila privea insa cu atentie din spatele unei masute de desen. Pentru a te face sa intelegi ca vrea sa se destainuie, ridica o mana cu doua degete intinse, ca la scoala: „Am fugit de acasa pentru ca ma batea mama, iar tatal meu vitreg se purta urat cu mine. Sunt aici din ziua de 21 februarie si nu vreau sa plec pentru ca ma simt bine, am o prietena foarte buna, cu care stau tot timpul si care locuieste tot aici. Eu stateam cu mama, cu matusa si cu unchiul meu dar cu ei nu ma intelegeam. Mama a venit de cateva ori pe la mine, insa nu poate sa ma ia acasa pentru ca bunica nu ma vrea“. Apartamentul in care locuia copila era al bunicii, care acum nu o mai accepta pe fetita pentru ca „are probleme cu politia“ si o face de rusine. „Nu stiu ce se va intampla cu mine. Dar eu sunt la scoala, in clasa a V-a, si vreau sa invat mult ca sa ajung bine“, a povestit copila de numai 12 ani.
Nu toti sunt insa de aceeasi parere cu fetita, alti copii plecand de acasa din motive mai putin intemeiate. „Unii provin din familii dezorganizate, pleaca fara sa spuna nimic rudelor, iar fetele fug la prietenii lor“, a spus subcomisar Madalin Taranu, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie.